Home » D:News » Tabelul lui Mendeleev s-a îmbogăţit cu trei elemente noi

Tabelul lui Mendeleev s-a îmbogăţit cu trei elemente noi

Tabelul lui Mendeleev s-a îmbogăţit cu trei elemente noi
Publicat: 06.11.2011
Numele a trei noi elemente chimice au fost recent aprobate de către forurile ştiinţifice competente: elementele se numesc acum coperniciu, roentgeniu şi darmstadtiu.

Toate trei sunt aşa-numite elemente super-grele sau transuraniene; ele nu există în natură, ci au fost create pe cale artificială, în laborator, în acceleratoare de particule, obţinându-se doar un mic număr de atomi din fiecare. Ele sunt foarte instabile şi se dezintegrează rapid, dând naştere altor elemente chimice.

Datorită numărului mic de atomi şi instabilităţii lor, durează, de obicei, mulţi ani până când existenţa unui astfel de element să fie recunoscută oficial, astfel încât elementul să poată fi inclus în tabelul periodic.

Includerea se face numai după verificări atente ale rezultatelor experimentelor, de către comisii speciale ale Uniunii Internaţionale pentru Fizică Pură şi Aplicată (IUPAP) şi Uniunii Internaţionale pentru Chimie Pură şi Aplicată (IUPAC).

Numele sunt alese în urma unor propuneri, după consultări cu specialişti din domeniu, şi trebuie aprobate în adunările generale ale celor două organisme internaţionale.

Darmstadtiul (Ds), elementul cu numărul atomic 110, a fost obţinut în 1994, de către cercetătorii de la Centrul Helmholtz pentru Cercetări asupra Ionilor Grei (mai cunoscut sub numele de GSI – foto) din Germania. Bombardând un izotop greu de plumb cu atomi de nichel, specialiştii au obţinut în total 13 atomi de darmstadtiu. Numele vine de la oraşul german Darmstadt, unde se află laboratorul GSI.

Roentgeniul (Rg) – numărul atomic 111 – a fost obţinut pentru prima dată în 1994 (trei atomi); ulterior, pentru a valida rezultatele, cercetătorii au repetat experimentul în 2002, obţinînd alţi trei atomi. Numele elementului a fost dat în onoarea fizicianului german Wilhelm Conrad Roentgen (1845 – 1923), laureat al premiului Nobel pentru fizică, cel care a descoperit razele X, în 1895.

Coperniciul (Cn) – elementul cu numărul atomic 112 – a fost fabricat pentru prima dată în 1996, prin ciocnirea atomilor de zinc cu cei de plumb. De atunci, au fost obţinuţi, în total, 75 de atomi ai acestui element. Numele său vine de la celebrul astronom Nicolaus Copernicus (1473-1543), primul care a emis teoria că Pământul se roteşte în jurul Soarelui, contrazicând astfel ideile greşite ale vremii sale şi schimbând pentru totdeauna viziunea oamenilor asupra lumii.

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Alcoolul crește riscul de cancer și boli cardiovasculare chiar și atunci când este consumat în moderație
Alcoolul crește riscul de cancer și boli cardiovasculare chiar și atunci când este consumat în moderație
Peste 3 milioane de copii din lume au murit din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice
Peste 3 milioane de copii din lume au murit din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice
Oamenii de știință au descoperit o nouă toxină care afectează intestinul
Oamenii de știință au descoperit o nouă toxină care afectează intestinul
Grăsimea corporală ar putea fi influențată de luna în care ai fost conceput
Grăsimea corporală ar putea fi influențată de luna în care ai fost conceput
Comunicarea între bonobo seamănă cu limbajul uman mai mult decât credeam
Comunicarea între bonobo seamănă cu limbajul uman mai mult decât credeam
Mary Anning, paleontolog de pionierat la începutul secolului al XIX-lea. A făcut prima descoperire la 12 ani
Mary Anning, paleontolog de pionierat la începutul secolului al XIX-lea. A făcut prima descoperire la 12 ani
Margaret Cavendish, vizionara care a imaginat o lume condusă de femei, cu știința la putere
Margaret Cavendish, vizionara care a imaginat o lume condusă de femei, cu știința la putere
Omul cu tichie albastră: singura pictură a flamandului Jan van Eyck expusă în România
Omul cu tichie albastră: singura pictură a flamandului Jan van Eyck expusă în România
Probioticele ar putea reduce sentimentele negative, arată un nou studiu
Probioticele ar putea reduce sentimentele negative, arată un nou studiu
O echipă de ingineri a creat un nou material biodegradabil uimitor
O echipă de ingineri a creat un nou material biodegradabil uimitor
Când au apărut prima dată mamiferele pe Pământ?
Când au apărut prima dată mamiferele pe Pământ?
O galaxie vecină cu a noastră pare să se destrame chiar sub ochii astronomilor
O galaxie vecină cu a noastră pare să se destrame chiar sub ochii astronomilor
Femeile sunt de două ori mai predispuse la tulburarea de stres post-traumatic
Femeile sunt de două ori mai predispuse la tulburarea de stres post-traumatic
Cu ce a înlocuit Donald Trump portretul fostului președinte Barack Obama de la Casa Albă?
Cu ce a înlocuit Donald Trump portretul fostului președinte Barack Obama de la Casa Albă?
Îndulcitorii artificiali ar putea fi „arma secretă” în lupta împotriva rezistenței la antibiotice
Îndulcitorii artificiali ar putea fi „arma secretă” în lupta împotriva rezistenței la antibiotice
Astăzi se împlinesc 139 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Astăzi se împlinesc 139 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Smartphone-urile, exceptate de la tarifele anunțate de Donald Trump
Smartphone-urile, exceptate de la tarifele anunțate de Donald Trump